CONTRACTUL COMERCIAL ȘI TERMENII DE RETUR ASUMATE DE CLIENT, ÎN MOMENTUL EFECTUĂRII UNEI COMENZI
Folosirea (vizitarea sau cumpărarea produselor) acestui site, implică acceptarea acestor termeni și condiții.

Dacă nu acceptaţi acești “Termeni și Condiții” nu folosiți acest site. Pentru folosirea în cele mai bune condiții a site-ului, se recomandă citirea cu atenție a termenilor și a condițiilor.

Ne asumăm dreptul de a face modificări ale acestor prevederi fără o altă notificare.

Imaginile produselor de pe magazin sunt cu titlu de prezentare. Acestea pot diferi câteodată față de produsul pe care îl comercializăm astfel:

  • culorile pot diferi ca nuanță datorită calității imaginii și setărilor monitorului;

Totodată ne rezervăm dreptul că în cazul anumitor comenzi cu valori mari și greutăți mari să cerem plata integrală sau parțială în avans.
Serviciul nostru include comunicări cu caracter administrativ și comercial care vă vor fi trimise în momentul în care decideți să vă înregistrați că utilizator.

Sunteți de acord și acceptaţi că, fără nici o notificare prealabilă, putem șterge sau adaugă orice informație pe site, întrerupe orice activitate pe site sau putem arhiva din conținutul sitelui, iar în cazul în care se fac referiri la alte site-uri nu garantăm și/sau confirmăm sub nici o formă tipul de informație pe care îl veți găsi pe aceste site-uri.
Rămâne la aprecierea dumneavoastră dacă vizitați sau nu aceste site-uri sau luați sau nu în considerare informația găsită acolo.

Obligațiile dumneavoastră de înregistrare:
În utilizarea serviciului, dumneavoastră sunteți de acord să furnizați informații adevărate, corecte, actuale și complete despre dumneavoastră, așa cum sunt acestea specificate în secțiunea de înregistrare ca utilizator și sunteți de acord să furnizați aceste informații corect și complet.

În situația în care considerăm, că această obligație nu este respectată de către dumneavoastră, ne rezervăm dreptul să vă blocăm accesul, pe perioadă determinată sau nedeterminată, la utilizarea serviciului fără nici o notificare prealabilă.

Limitarea răspunderii pentru produse și servicii:
Produsele și serviciile sunt oferite în formă în care vin de la producător și, de asemenea, în limita stocului disponibil. TOOZ GLOBAL CONSULT SRL nu oferă nicio garanție în mod expres sau implicit, în ceea ce privește inclusiv, dar fără limitare la funcționarea acestui site, informația, conținutul, materialele sau produsele de pe site, precum și potrivirea lor unui anumit scop. Utilizatorii sunt de acord în mod expres că folosirea acestui site și cumpărarea produselor sau a serviciilor se face pe propriul risc. TOOZ GLOBAL CONSULT SRL nu poate garanta disponibilitatea în stoc a tuturor produselor prezentate.

Imaginile publicate pe site au titlu de exemplu, iar produsele livrate pot diferi uneori de imaginile prezentate în orice mod (culoare, accesorii, aspect, etc.). TOOZ GLOBAL CONSULT și furnizorii săi își rezervă dreptul să modifice specificațiile tehnice ale produselor fără o notificare prealabilă. Conținutul site-ului (texte, descrieri ale produselor, caracteristici tehnice, imagini, simboluri) este alcătuit în colaborare strânsă cu reprezentanții mărcilor respective în România.

Toate produsele beneficiază de GARANȚIE. Valoarea maximă a daunelor ce pot fi plătite de TOOZ GLOBAL CONSULT SRL oricărui client în cazul nelivrării sau a livrării necorespunzătoare este valoarea sumei încasate de TOOZ GLOBAL CONSULT SRL de la acest client.

Indiferent de modul de transmitere a comenzii (pe site, prin e-mail, sau prin altă metodă) acceptarea acestei comenzi, deci încheierea acordului de voință și a contractului de vânzare cumpărare se face în momentul în care, clientul efectuează plata efectivă a comenzii, indiferent de metodă aleasă(cash-prin livrare cu ramburs, cu cardul sau altă metodă). Factură proformă, din interiorul coletului ține loc de contract de vânzare-cumpărare.

Comanda:
Puteți face o comandă la noi prin completarea formularului nostru de comandă sau prin email. După comandă, veți primi o copie a comenzii pe adresa de e-mail pe care ați folosit-o în formularul de comandă în care veți avea detaliat produsele comandate și datele personale. Dacă observați o eroare în comandă dumneavoastră va trebui să ne contactați imediat. Dacă această nu se întâmplă, înțelegem că acceptaţi detaliile comenzii (prețuri, produse, date de livrare sau facturare, etc) așa cum sunt ele scrise.

Codurile de reducere nu se pot cumula și se pot folosi doar în limita unui singur cod pe comandă.

Livrarea Produselor:
Livrarea produselor se face prin firmele de curierat partenere (Cargus, DPD sau FAN Courier), oriunde în România.

Expedierea unei comenzi are loc după ce ați primit e-mail-ul de confirmare a expedierii.

Termenul de livrare a comenzilor este în mod normal de maxim 72 de ore de la expedierea comenzii. Totuși ne rezervăm dreptul să livrăm produsele în maxim 7 zile lucrătoare de la plasarea comenzii.

De asemenea în perioada sărbătorilor pot exista întârzieri în livrarea comenzilor datorate volumului mare de comenzi recepționate sau aglomerării de livrări prin firmele de curierat naționale, caracteristică sărbătorilor. În aceste perioade vom afișa pe site mesaje cu privire la întârzierea livrărilor.

Livrarea produselor este gratuită pentru comenzile ce depășesc valoarea de 200 RON. Costul transportului pentru comenzile sub 200 RON este de 20 lei, oriunde pe teritoriul României.

Ne rezervăm dreptul să întârziem sau să anulăm comenzi și livrări ale produselor comandate dacă acestea nu pot fi onorate din motive independente de noi.

Refuzarea unei comenzi:
La refuzarea unei comenzi veți fi înștiințat prin email de motivul refuzului.
Vom putea refuza o comandă dacă:

  •  nu avem pe stoc produsul comandat (epuizarea stocului)
  •  a fost o eroare legată de prețul sau descrierea produsului
  • ați produs daune site-ului TOOZ GLOBAL CONSULT SRL prin repetate schimburi de produse fără motive întemeiate sau comenzi neridicate
  • limbaj licențios sau amenințări
  • pretenții nejustificate și exagerate asupra anumitor tipuri de produse care în prealabil au toate specificațiile afișate în pagină de produs.

Anularea unei tranzacții:
Pentru anularea comenzii achitate și neprocesate clientul are la dispoziție în istoricul comenzii din contul de client, butonul de anulare comandă. După anularea unei tranzacții prin card, banca emitenta va debloca suma blocată în contul clientului în termen de 1-30 de zile, în funcție de politica acesteia.

Posibilitate de retur în 30 zile:
Dacă un produs achiziționat nu te mulțumește 100%, îl poți returna în 30 zile calendaristice de la momentul livrării/ridicării. Suma rambursată în urma returului va fi  echivalentă cu suma produselor returnate. Taxa de transport pentru livrarea inițială a comenzii către client nu va fi rambursată, deoarece aceasta va acoperi valoarea taxei de transport pentru retur. În cazul în care ați beneficiat de Transport Gratuit la livrarea inițială a produselor şi doriți să faceţi un retur, voucher-ul de Transport Gratuit se va anula şi se va percepe şi opri din suma rambursabilă inclusiv taxa iniţială pentru transport în valoare de 20 lei. Voucher-ul rămâne valabil în cazul unui schimb de produs.

Cumpărătorul are dreptul să se retragă din Contract, respectiv să returneze un bun, în termen de 30 zile calendaristice, fără invocarea niciunui motiv și fără a suporta alte costuri decât cele de livrare. Astfel, potrivit OUG nr 34/2014, perioada de returnare a unui bun expiră în termen de 30 zile de la ziua în care Cumpărătorul întră în posesia fizică a produsului.

Condiții generale pentru returul produselor vândute și livrate:

  •  Produsul trebuie să fie în aceeași stare în care a fost livrat, nefolosit, fără deteriorări sau rupturi.
  • Produsul trebuie să fie în aceeași stare în care a fost livrat și însoţit de accesoriile/cadourile cu care a fost livrat.
  • Produsele marcate în formularul de retur trebuie predate integral curierului, exact cum au fost bifate în site la solicitarea returului. Dacă în coletul de retur se află produse diferite față de cele din formularul completat, după verificarea pachetului de către curier, preluarea va fi refuzată.
  • Dacă ai cumpărat mai multe produse de același fel și vrei să le returnezi pe toate, asigură-te că doar unul a fost desigilat. Returul celorlalte produse se acceptă doar dacă sunt sigilate.
  • Produsele personalizate nu pot fi returnate.

Produsele cumpărate pot fi returnate urmând paşii de mai jos:

  1. Completează formularul de retur asigurându-te că produsul respectă condiţiile de retur de mai sus.
  2. După aprobarea cererii de retur vom trimite curierul să ridice produsul pe care vrei să îl returnezi.
  3. În cazul unui schimb, produsul va ajunge mai întâi la noi în depozit pentru a putea fi verificat şi apoi se trimite produsul cu care se efectuează schimbul.
  4. Rambursarea banilor se face în contul IBAN comunicat de dvs. în maxim 30 zile calendaristice. Pentru comenzile plătite cu cardul suma va fi returnată pe același card utilizat la tranzacționare, în decurs de maxim 14 zile de la acceptarea returului. 

Cerere de retur anulată:
Dacă cererea ta de retur a fost anulată, atunci e posibil să fi avut loc una dintre situațiile:

  • Te-ai răzgândit și nu ai mai predat coletul curierului.
  • Curierul te-a sunat de trei ori, dar nu a reușit să dea de ține.

Dacă știi că nu s-a întâmplat așa, te rugăm să ne suni la 0766364015. Programul de lucru este de Luni până Vineri de la 08:00 la 17:00. Sâmbăta, Duminica, în zilele libere naționale și în zilele ce apar în calendarul creștin ortodox cu cruce roșie, nu se lucrează.

Motive pentru care TOOZ GLOBAL CONSULT SRL refuză returul produselor:

  • Deteriorarea fizică a ambalajului original (cutie sau pungă) sau aplicarea bandei scotch direct pe acesta datorată neambalarii corespunzătoare (în hârtie sau nylon) realizate de către client sau curier (în cazul în care acesta din urmă este nevoit să sigileze conținutul coletului, dacă expeditorul nu o face);
  • Deteriorarea sau murdărirea produsului din cauza neambalării corespunzătoare și a deteriorării prealabile a ambalajului original;
  • Utilizarea produselor și trimiterea acestora cu semne de uzură sau mirosuri improprii.
  • produsele spălate nu se pot returna din motive de igienă.
  • Important! „Clienți” sau “consumatori” sunt doar persoanele fizice. Clienții cu personalitate juridică nu au dreptul să denunțe unilateral contractul, legislația în domeniu referindu-se doar la persoanele fizice.
  • În cazul în care din greșeală ați primit alt produs decât cel comandat de dumneavoastră, acesta se schimbă iar noi vom suporta costurile de transport.
  • Returul este gratuit.
  • Dacă dumneavoastră alegeți să faceți un schimb de produse, se va percepe şi se va opri din suma rambursabilă taxele aferente serviciului de curierat în valoare 40 lei în cazul unui schimb de produse, reprezentând taxele de livrare tur-retur (20 lei + 20 lei).
  • În cazul în care ați beneficiat de Transport Gratuit la livrarea inițială a produselor şi doriți să faceţi un retur, voucher-ul de Transport Gratuit se va anula şi se va percepe şi opri din suma rambursabilă inclusiv taxa iniţială pentru transport în valoare de 20 lei. Voucher-ul rămâne valabil în cazul unui schimb de produse.

Securitatea datelor personale:
Datele personale ale dumneavoastră vor fi folosite numai în scopul declarat al acestui site. Informațiile din formularul de comandă vor fi folosite pentru a vă trimite confirmarea comenzilor, eventualele promoții, buletinele informative periodice etc.

Ne obligăm să nu facem publice sau să nu vindem bazele de date conținând informații referitoare la datele personale ale clienților noștri.

Prin înregistrarea că membru veți fi solicitat să vă alegeți un nume de utilizator (adresa de e-mail) și o parolă. Sunteți responsabil(ă) de păstrarea în siguranță a parolei de acces că membru al acestui site, orice activitate desfășurată sub numele dumneavoastră de utilizator fiind integral în responsabilitatea dumneavoastră.

Sunteți de acord să ne înștiințați imediat despre orice pierdere a parolei sau semn de activitate neautorizată sub numele dumneavoastră de utilizator.

Sunteți pe deplin în cunoștință de cauză că orice informație, date, text, fotografii, grafică etc.  conținute în acest site sunt responsabilitatea acelei persoane/entități de la care provine. În aceste condiții nu putem sub nici o formă, direct sau indirect, fi făcuți responsabili pentru conținutul site-ului incluzând, dar nelimitându-se la, informații trunchiate, incomplete sau greșite sau pentru orice consecințe ale utilizării acestora.

Publicitate și legături cu alte site-uri:
Sunteți de acord cu următoarele: operatorii, administratorii și/sau proprietarii site-ului nu sunt sub nici o formă responsabili pentru relațiile sau consecințele acestora rezultând din, dar nelimitându-se la, achiziții, participări la concursuri, promoții, promovări, sau oricare alt tip de relație/legătură/tranzacție/colaborare/etc. care pot apărea între dumneavoastră și oricare dintre cei care își fac promovare directă sau indirectă prin intermediul nostru.

Operatorii, administratorii și/sau proprietarii acestuia nu pot fi făcuți nici material nici sub altă formă, direct sau indirect, responsabili pentru cele mai sus menționate.

Copyright:
Întregul conținut al site-ului – imagini, texte, grafice, simboluri, elemente de grafică web, scripturi, programe, logo-uri, baze de date – este proprietate personală și a furnizorilor săi și este aparat de legea pentru protecția drepturilor de autor. Folosirea fără acordul nostru direct a oricăror elemente enumerate mai sus se pedepsește conform legilor în vigoare. Pentru orice nelămuriri privind drepturile de autor, vă rugăm să ne contactați pe email.

Dumneavoastră, ca utilizator sunteți pe deplin acord cu cele de mai sus.

Promoții și concursuri

Noi ne stabilim singuri regulamentele promoțiilor și ale concursurilor pe care le organizăm. Aceste regulamente sunt aduse la cunoștință eventualilor participanți numai prin intermediul site-ului propriu sau prin contractele de publicitate încheiate de noi și terți. De promoții beneficiază doar acele comenzi care respectă întocmai regulile afișate pe site.

De asemenea promoțiile se aplică doar comenzilor care sunt înregistrate de către companie în perioada de timp în care promoția este valida și numai în limita stocului disponibil.

Nu garantăm disponibilitatea pe stoc a produselor pentru promoție și o putem întrerupe sau anula în orice moment fără nici o notificare prealabilă.

Limitare de responsabilitate:
Companiile, produsele sau serviciile menționate în articolele publicate sunt mărci înregistrate ale companiilor respective. Utilizarea oricărui nume de marca înregistrată este realizată doar în scopul analizei și nu constituie reclamă pentru compania respectivă.

Nu vom fi responsabili în față nici unei persoane sau companii care folosește sau se bazează pe informații sau opinii neconforme conținute de acest site.

De asemenea, nu vom fi răspunzători pentru: orice fel de prejudiciu (direct, indirect, accidental sau nu) ce rezultă din folosirea sau din incapacitatea de folosire a informației prezentate pe site, orice tip de erori sau omisiuni în conținut care pot conduce la orice fel pierderi.

Informațiile pot fi reproduse prin tipărire numai pentru uz personal.

Informațiile nu pot fi reproduse, distribuite sau transmise altei persoane sau încorporate în orice fel într-un alt document sau material fără permisiunea prealabilă scrisă a autorilor lor.

Dispute și Conflicte:
Orice tentativă de acces neautorizat la site și orice încercare de fraudă va fi raportată autorităților competențe. Orice conflict apărut între companie și clienți se încearcă a fi rezolvat pe cale amiabilă prin înțelegere între cele două părți. În cazul în care acest lucru nu este posibil se vor aplică prevederile legale românești din acest domeniu iar soluționarea conflictelor este de compentența instanțelor românești.

Date de contact:

Nume firmă: TOOZ GLOBAL CONSULT SRL

Date fiscale: 37071507 /  J23/1575/2019

Adresa: jud. Ilfov, loc. Bragadiru

Telefon: 0766364015 ; Luni – Vineri : 08-17

E-mail: contact@tozmobile.ro (timp răspuns maxim o zi lucrătoare).